Declaratia de valoare

Este un document emis de Ambasada sau Consulatul Italiei care confirmă autenticitatea și nivelul studiilor obținute în România, raportat la sistemul de învățământ italian. Aceasta este necesară pentru recunoașterea diplomelor, înscrierea la instituții de învățământ, pentru continuarea studiilor în Italia.

Declaraţia de Valoare a unei diplome de studii este un document eliberat de Reprezentanţele diplomatice-consulare italiene, care descrie valoarea diplomei în ţara de origine.

 

DIPLOME PREUNIVERSITARE:

  • Pentru învăţământul de 8 ani: Diplomă/Certificat de absolvire a 8 clase/ani; Certificat de promovare a testelor naţionale/Certificat de capacitate (sau o altă denumire, în funcţie de anul absolvirii); Foaie matricolă, în cazul în care nu se eliberează diploma
  • Pentru învăţământul de 10 ani: Diplomă de absolvire a învăţământului obligatoriu de 10 ani/clase; Certificat de absolvire a ciclului inferior al liceului; Foaie matricolă clasele I-X)
  • Pentru şcoli profesionale (de minim 3 ani): Diplomă/Certificat de absolvire a şcolii profesionale
  • Pentru liceu: Diploma de bacalaureat (NU trebuie prezentată foaia matricolă).

 

DIPLOME UNIVERSITARE:

  • Adeverinţa de finalizarea studiilor (provizorie, înlocuitoare a diplomei universitare)
  • Diploma de licenţă/inginer/arhitect/studii superioare + foaie matricolă/supliment la diplomă
  • Diploma de absolvire colegiu universitar + foaie matricolă/supliment la diplomă
  • Diploma de master/studii aprofundate + foaie matricolă /supliment la diplomă
  • Diploma de doctorat (fără supliment)